Traseu 1200 km

11 – 23 august 2017

Acesta este ultimul meu traseu pe care l-am parcurs prin ţară înaintea turului european în care voi pleca în acest an. 

De ce acest tur?

Motivul pentru care am plecat în această ultimă expediţie cicloturistică, a venit din dorinţa de a-mi prelungi puţin vacanţa având în vedere că înainte de acest tur am străbătut Transfăgărăsanul împreună cu un grup de prieteni. Cred că a fost un intinerariu  prea scurt –  350 km iar dorinţa mea de aventură nu a fost pe depin împlinită.

Mi-am  propus ca în acest tur să străbat din nou Transfăgărăsanul şi Transalpina dar să ajung şi în oraşe în care n-am fost niciodată.

Traseul a fost în general uşor exceptând ascensiunile care pe cât de frumoase, pe atât de grele au fost. Niciodată până în acest tur, nu am traversat Transalpina din direcţia Novaci spre Sebeş, şi vreau să vă spun, că personal, este cel mai dificil drum, mai ales folosind această rută. De fapt greu mi-a fost încă de când am ajuns în Râmnicu Vâlcea, a fost o urcare continuă până spre Horezu şi mai apoi spre Novaci. În acest tur, am străbătut şi două rezervaţii naturale: Parcul Natural Putna – Vrancea – Transvranceanul 1170 m alt dar şi Parcul Natural Apuseni folosind ruta Trans-Ursoaia de la Mărişel până la Albac – alt maxima 1300 m alt.

Pantă 12%, Novaci, România

Atunci când oamenii din jur îţi fac călătoria mai frumoasă!

În general am dormit la prieteni, dar şi la campinguri, acolo unde am simţit nevoia, unul dintre acestea fiind campingul Colina https://camping.princluj.ro/ din oraşul Cluj Napoca unde am fost primit cu multă căldură şi mi s-a permis să campez fără să mai plătesc. Am profitat de această oportunitate, şi mi-am luat două zile libere , suficient timp cât să-mi rezolv micile probleme dar şi să vizitez oraşul care este unul foarte frumos.

Pe gazdele mele din Sebeş, Viorel Chirilă împreună cu soţia sa, Camelia Chirilă, i-am cunoscut în Turul României, pe Transalpina, atunci când au oprit lângă mine şi mi-au oferit un ceai cald dar şi o gustare. Ajutorul mi-a prins de minune, deoarece eram extenuat şi nici cu proviziile nu stăteam prea bine. Auzind că noul meu tur trece prin Sebeş nu au ezitat să mă ajute şi de această dată.

Împreună cu gazdele mele din orașul Sebeș

În drum spre Albac, am întâlnit un ciclist, şi după o discuţie pe care am avut-o despre traseul meu, mi-a spus că pot vorbi cu proprietarul pensiunii Perla Ariesului, pentru a-mi oferi un loc de campare. I-am urmat sfatul şi după ce am telefonat, intradevar am primit confirmarea că pot folosi terenul din spatele pensiunii pentru a-mi pune cortul.

Alte informaţii!

Traseul a fost unul relativ uşor şi în afară de o pană pe care am avut-o în oraşul Turda, alte probleme nu au existat. Punctul de plecare a fost din Mărăşeşti iar destinaţia finală a fost Petroşani. Din păcate, am fost nevoit să-mi întrerup călătoria, eu dorind să mai fiu pe drum măcar trei zile cât să străbat şi ruta TransBucegi, pentru a mă bucura de frumuseţea de pe platoul Bucegilor. Poate acesta este regretul meu, până în prezent în materie de cicloturism. Din păcate munca nu mi-a permis aşa că a trebuit să fiu acasă.

Două săptămâni a durat această călătorie şi a fost lungă de 1200 km.

Traseul pe care l-am parcurs a fost unul extraordinar de frumos cu multe obiective turistice ce necesită a fi vizitate. Din păcate am reuşit să vizitez doar o parte din aceste obiective, dar dacă veţi parcruge ruta pe care v-am prezentat-o şi vă este posibil atunci vă rog puneţi un accent mai mare şi pe această parte a călătoriei. O să fie un success garantat.

Harta traseului pe care l-am parcurs – 1200 km
error

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *