Grecia este cea de-a doua țară pe care o tranzitez, în prezent aflându-mă în Atena. În Grecia am intrat prin Turcia, parcurgând o distanță scurtă de maxim 50/60 km.

Am rămas uimit să văd cât de aten mi-au controlat bagajele. Poate cea mai lungă perioadă de timp în care am stat în vamă a fost când am pătruns în Turcia prin punctul de frontieră Lesovo-Hamzabeyli. O altă problemă pe care am avut-o în Turcia, a fost cu cartela, deoarce ofertă pe care o aveam activată, nu era valabilă pentru această țara. Din păcate, nu am avut acces la internet și pentru că în această parte a Turciei, toate indicatoarele nu au avut traducere și pentru turiști singura soluție a fost sa întreb oamenii.

După ce am întrebat mai multe persoane, care este direcția spre Grecia, Salonic, Atena, Elada, într-un final un domn își scoate telefonul pentru ai arată pe google maps în ce direcție vreau să mă îndrept.

Din fericire aflu și că Grecia înseamnă Yunanistan așa că devenise tot mai ușor să mă îndrept spre graniță.

O întâmplare comică petrecută în această țară s-a întâmplat înainte să ajung la graniță, când am întrebat un soldat dacă direcția pe care mă îndrept este corectă, și pentru că nu a știut să-mi spună sigur, și-a chemat colegul. Abia acum vine partea cu adevărat comică… alerg acel soldat spre mine cu pușcă în mână de parcă voia să mă împuște. Mă și gândeam că dacă se descărcă armă aia la cum o vântura, sigur mor eu sau el.

Din fericire direcția mea de mers a fost corectă așa că în următoarele minute am fost din nou în vamă iar de data asta nu am a fost nevoit să-mi dau bagajele jos.

Doar o distanță scurtă am parcurs în Turcia iar pe lângă micile neplăceri per total mi-a plăcut ce am văzut. Toate terenurile erau lucrate impecabil astfel încăt puteai vedea harnicia omului. Era o agitație continuă fiecare având câte ceva de făcut. Mi-a mai plăcut și că au fost respectuoși cu mine, salutându-mă de foarte multe ori.

Cortul l-am pus în apropiere de orașul Edirne, poate 8 km, pe un teren agricol. În timp ce luam masa în cort, deoarece ploaia dar și țânțarii cu care luasem contact pentru prima dată în acest tur, mă gonise, aud foșnete pe lângă cort. Era încă lumină afară, poate 8 seara era ora. După ceva timp, câinii urlau pe lângă cort mai să muște din el. Am pregătit repede fluierul, crezând în situație de urgență poate ajută la ceva. Deja simteam ca noapte va fi o corvoadă.

Din fericire, câinii au plecat și nu s-au mai întors iar somnul meu a fost precum al unui bebeluș.

Cel mai probabil am fost foarte obosit deoarece cu o noapte inainte somnul a fost foarte dificil.

Ciudat sentiment a fost în Turcia când nu am avut acces la tehnologie. Parca ma simîeam neajutorat.

Nici măcar Garminul pe care îl folosesc nu avea harta Turciei instalată.

În următoarea zi dis de dimineață am pătruns în Grecia, și suprinzator mi-a fost să văd că încă foloseam rețeaua de telefonie mobilă a Turicei. Deja mă gândeam că va continua așa pentru o lungă perioadă, mergând pe ideea că poate cei din Grecia au vreun contract în această privință cu turcii.

După 10-15 km pe care i-am parcurs, în față unui supermaket din orașul Orestias, telefonul meu a început să zbârnâie, semn că rețeua mea s-a schimbat.

Prima zi în Grecia, am pus cortul pe un teren agricol, la 40 km de orașul Alexandroupoulis. Țânțarii au fost la fel de răi cu cei din Turcia dar i-am păcălit puțin cu fumul emanant de arazătorul meu pe care îl pregăteam pentru o porție de orez. Acea seară a fost prima în care am început să gătesc. Mult spus gătit, dar cel puțin un orez comestibil a fost și asta datorită mamei mele care mi-a spus pas cu pas ce trebuie făcut. Dis de dimineață, totul bine și frumos până aud cu sunet de clopoțel iar în mintea mea se activase alarma :)). Când aud așa ceva există o singură explicație, turmă de animale, oi, capre, vaci, orice dar animale sunt sigur. Și cum aceste animale au nevoie și de un protector adică un câine, știam deja că trebuie să fiu pregătit. Imediat ce mi-am strâns toate bagajele, am reușit să văd în depărtare un câine folosit la vânătoare care venea în grabă spre mine și care de fapt clopoțelul era la gâtul lui. Noroc că stăpânul l-a chemat și totul a fost în regulă.

Tot drumul pe care l-am folosit până în Alexandroupoli, a fost unul european și care din nefericire, făcuse ca procurarea apei să fie la fel de dificilă ca în Bulgaria. În 100 km nu știu dacă am tranzitat direct două sate.

Toată situația începuse să schimbe, abia după ce m-am îndreptat pe coasta de nord a Mării Egee, unde am folosit și un alt drum, de data asta național și care era mai apropiat de sate. Dacă în prima zi am crezut că va fi o problemă să fac rost de apă în această țara, a doua zi situația s-a schimbat rădical. Am rămas uimit cât de multe surse sunt de unde poți lua apă. În curțile bisericilor, cimitire, benzinării sau centrele satelor și orașelor.

A doua zi, am oprit în orașul Komotini după 110 km, la prietenul meu de pe CS, Jorge. Dacă cu o noapte înainte mâncăm orez împreună cu țânțarii, de data asta, am participat la o masă tradițională grecească, în care Jorge a fost alături de foarte mulți prieteni.

Peisajul a fost absolut superb, deoarece serpentinele pe care m-am cocoțat pentru a traversa un delușor mi-a oferit imagini care vor rămâne întipărite pentru mult timp în mintea mea.

Kavala este următorul oraș pe care l-am vizitat în Grecia, și mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Un oraș așezat pe munte dar cu ieșire la mare cel mai probabil turistic dacă mă iau după numărul mare de oameni de toate naționalitățile.

Până să ajung în Kavala, cu o noapte înainte, greu mi-a fost să găsesc un loc unde să pun cortul deoarece erau foarte multe terenuri agricole neferite de privirile posibilor curioși. Am cerut voie unui domn să pun cortul în ograda lui dar fără succes, așa că după lungi căutări, am găsit un loc ceva mai ferit dar și foarte greu accesibil. Am fost nevoit să cobor bicicleta pe o pantă plină de buruieni.

Dimineață trezirea a fost în zori și nu pentru că am vrut eu ci pentru că așa și-a dorit ploaia. Prima data m-am trezit pe la 2, văzând că plouă, mi-am luat ceva dispozitive uitate pe bicicletă și am încercat să acoper cu saci menajeri bicicletă.

Abia pe la ora 10, mi-a permis vremea să părăsesc smochinul după care m-am ascuns în cort.

Nu mare mirare mi-a fost să văd că bicicletă mea are până, cel mai probabil de la acei ciulini plin de țepi pe care pe timp de noapte, neatent fiind nu am reușit să-i feresc.

Pe cât de prost începuse ziua, pe atât de bine avea să continue. În drum spre Kavala au oprit mulți români să mă întrebe dacă sunt bine, dacă am nevoie de ceva, unde mă duc etc, dar o familie din Bistrița Năsăud, mai exact Jianu Brigitte împreună cu familia ei, au dorit că pe langă vorbele frumoase de încurajare pe care mi le-au adresat să-mi ofere și o sumă de bani care mi-a fost de mare folos în zilele ce au urmat.

După o scurtă vizită a orașului Kavala și de care am rămas plăcut impresionat, mi-am continuat drumul spre Nea Iraklista, o stațiune la 20 km de Kavala, unde aveam cazare peste noapte.

Înainte să ajung la destinație, Luke, gazda mea din Nea Iraklista mă anunța că tatăl lui are o problemă de sănătate așa ca nu va mai putea să mă ajute dar din nou pentru că totul e bine când se termină cu bine, după maxim 5 / 7 km de când părăsisem această stațiune, sunt anunțat că pot opri la el pentru că totul este în regulă.

Mulțumesc Luke, la fel și ție Adrian pentru ajutorul oferit iar supa în stil filipinez făcută de Adrian a fost absolut fenomenală.

Dacă ceva îmi lipsește în acest tur, atunci cu siguranță sunt supele sau ciorbele.

Direcția în tur mi-am urmat-o spre orașele Salonic, Katerini, Larissa, Farsala, Lamia,Teba si mai apoi Atena.

În Salonic, Laura, o cicloturistă din Belgia care în prezent se pregătește pentru un tur până în Noua Zeelandă pe bicicletă, m-a cazat pentru o noapte în apartamentul ei. Ziua până să ajung la ea a fost teribilă. Spun asta deoarece ploaia nu m-a iertat o clipă. Cireașa de pe tort a fost spre finalul acelei zile, când m-am intersectat cu o autostradă și care m-a obligat să mă cocoț din nou pe serpentine pentru a ajunge în oraș.

Dimineața când am părăsit orașul, pentru o nouă destinație în acest tur, o pisică neagră a avut buna placere să-mi taie calea. Nu sunt superstiîios dar cum să-mi explic că fix în acea zi, cand am luat micul dejun m-a înțepat o albină iar la ceva timp distantă, prânzul de data asta, am observat că avem pană la bicicletă.

În drum spre orașul Katerini, am trecut prin stațiunea Paralia și am fost uimit să observ cât de mulți erau. Am avut timp chiar și să stau la povești în timp ce îmi făceam cumpărăturile din supermarket pentru o nouă zi.

O altă întâmplare haioasă s-a întâmplat în următoarea zi, când mă îndreptam spre gazda mea Stelios din satul Eleftherio ( 20 km de orașul Larissa ) când pe unde drum european, a trebuit să folosesc un punct de trecere cu plată. Din ce știam, ca și biciclist nu este nevoie să plătesc doar că eram identificat de cameră ca posesor de motocicletă iar bariera nu se ridica. A trebuit să plătesc 1,20 euro, bani care mi-au fost returnați de un domn responsabil de acel punct de trecere și am fost sfătuit ca pe viitor, să evit barierele fără a mai plăti.

Din păcate, pentru că am plecat ceva mai târziu din Eleftherio și pentru că nu am apucat să mănânc dimineață, în Larissa am mâncat ceva nepotrivat de la care mi s-a făcut rău. Începusem să-mi imaginez cât de prost îmi va merge în acea zi și încercam pe cât posibil să-mi adun toate forțele pentru a merge mai departe. În orașul Nikaia, nu foarte departe de Larissa, mergând tot înainte cu gândurile mele aud ceva cuvinte în română. Nu știam sigur dacă am vedenii, având în vedere starea de sănătate din acel moment, sau poate dorul de țară mă făcea să aud acele cuvinte. Mi s-a mai întâmplat prin market-uri, unde este aglomerație, să asociez cuvintele grecești cu cele rămânești unele fiind foarte apropiate.

Până la urmă întorc capul și văd o doamnă care îmi face cu mâna să mă întorc. Dupa cateva cuvinte, ma invita in cafe-bar-ul unde lucra pentru a mă servi cu o gustare și pentru a mă pune din nou pe picioare.

Poate pentru prima dată nu am simțit presiunea timpului și nu mi-am mai facut griji astfel încât a fost o plăcere să-mi petrec timpul alături de Corina și prietenii ei prezenți în cafe-bar la acea oră.

Drumul mi l-am continuat spre orașul Farsala într-o teribilă căldură, 45 de grade arată la un moment dat ciclocomuputerul de pe bicicletă.

O problema a mai fost și spațiul de campare. Poate pentru prima dată când mi-am făcut griji în privința asta. Foarte multe dealuri cu foarte puțini copaci care oricum erau departe de drum.

Cortul l-am pus lângă orașul Farsala, cocoțat pe un deal. A trebuit să urc la pas deoarece terenul a fost accindentat.

Presat de problema cu ghdionul bicicletei, am decis să scurtez drumul traverând prin munti, evitand coasta estică a Greciei spre orașul Volos.

Poate a fost bine, poate fost rău, deși a fost dificil pot spune că peisajul a meritat. Cortul l-am pus într-o grădină de măslini în apropiere de orașul Lamia. A fost poate cel mai bun somn din toate cele pe care le-am dormit în cort, poate și datorită spațiului, părea destul de sigur, dar și a oboselii acumulate în întreaga zi ne mai luând în calcul noaptea trecută petrecută pe dealuri.

În ziua 21 a turului, am decis să urmăresc din nou autrostrada, folosind tot coasta de est a Marii Egee, pentru a evita munții ce mi se zăreau în față. Îmi plănuiam o zi lungă, oprirea fiind dincolo de orașul Teba, pentru a lăsa ultima zi până în Atena mai scurtă, dar planurile de acasă nu s-au potrivit cu cele din jur.

De ce spun asta… În timp ce verific pe hartă ruta, observ că la un moment dat drumul meu care urmărește autostrada, se termină în van, fiind obligat să aleg un alt traseu ocolitor prin orașul Teba și care la un moment dat mă va intersecta din nou cu autostrada. Deci oricât mi-aș fi dorit, această ocolire de vreo 10, poate mai multi km, nu au făcut decât ca următoarea zi să fie mai lungă.

M-am oprit dupa vreo 8 ore de pedalat, iar cortul l-am pus și de data asta, în timp de noapte la fel cocoțat pe dealuri. Deși am văzut multe grădini de măslini paralele cu autostrada, atunci când am decis să o iau pe alt drum, din păcate recolta oamenilor iar a devenit o problema pentru mine.

Înainte să campez, încerc pe cât posibil să nu atrag atenția celor curiosi, astfel încât mă opresc înainte să apună soarele pentru a avea timp să-mi pregătesc tot ce este necesar pentru urmatoarea zi.

De aceasta dată a fost diferit, am vrut să recuperez acesti km veniți de peste noapte, și care adăugați la o oboseală cruntă pot fi chiar decisivi, am campat tarziu, trecut de ora noua. Greu a fost să pregătesc un teren bazat doar pe frontala pe care o aveam deoarece erau mult prea multe pietre și buruieni țepoase. Peste toate astea, țânțarii au fost din nou prietenii mei, m-au însoțit chiar și când mi-am petrecut minute bune căutând un adaptor care îmi căzuse de pe cleștele de la gentă.

Spuneam mai devreme că fac tot posibilul să campez devreme pentru că nu vreau să atrag atenția. Asta a fost prima noapte cand efectiv nu mi-a păsat deși știam că jos la mică distanță sunt ceva oameni pe care tocmai îi salutasem. Somnul nu a fost nici el prea bun, m-am trezit de foarte multe ori peste noapte. Din păcate asta sunt sigur că s-a întâmplat din cauza suprafetei care a fost destul de înclinată iar poziția mea nu a fost deloc comodă.

Si iată-mă și în ziua 22, care avea să fie cea în care îmi revedem o parte a familiei plecată de mult timp în această țară.

După 122 km, cea mai lungă zi a acestui tur până în prezent, am ajuns în Atena, unde am ramas până în prezent.

Mi-am luat o pauză mai lungă, suficient cât să am timp să vizitez orașul. Totodată, am lăsat în această perioadă și bicicleta la service deoarece, încă de când am plecat de acasă, am avut o mare problemă cu ghidonul. Din păcate când l-am comandat, mi-a venit defect din fabrică și nu am apucat să-l mai returnez, crezând că nu va fi nici o problema, l-am montat dar mi-a facut mari probleme în toată această perioadă. Simțeam o mare presiune pe umărul stâng iar la un moment dat nu mai aveam deloc forță în mână stângă.

Nu am spus nimic despre asta, dar principalul motiv pentru care am grabit, cel puțin pe ultimele zile acest tur, a fost din acest motiv.

Revenind doar cu o scurtă impresie legată de Atena, îmi place partea istorică a orașului, este o stare greu de explicat atunci când te poți plimba prin situri atât de vechi, când poți cunoaște o parte din ce au putut face acele civilizații comparativ cu mediul în care ne aflam în prezent. Mă simt privilegiat de soartă că am putut lua contact cu o parte din istorie, în acest oraș.

Și totuși dacă pun în balanță și ce nu mi-a plăcut, este ideea de ciclism care lipsește cu desavarsire. Aici și dacă vrei să faci o pistă, drumurile dar și trotuarurile sunt atât de înguste încât cu greu îți poți face loc să ciruculi în condiții normale. Mă întreb care sunt conditiile pentru persoanele cu dizabilitati…. alta poveste! Traficul este haotic, pietonii trec pe roșu, mașinile trec pe roșu, moticicletele trec pe roșu :))) dar din nou, altă poveste.

Scriu acest text pe picior de plecare, deoarece în sfârșit clipa când îmi reiau turul se apropie cu repeziciune. Cel mai probabil, luni 1 august pornesc din nou, de data asta spre coasta vestică a Greciei si voi urca spre Albania.

Și totuși românii sunt uniți.

Îi mulțumesc Jianu Brigittei și familiei ei pentru suma de 20 euro oferită când mă îndreptam spre orașul Kavala dar și lui Andrei Leanca tot pentru suma de 20 de euro pe care mi-a oferit-o.

Pe Andrei, l-am cunoscut aici, în Atena, și văzându-mă că-mi pregătesc bicicleta pentru drum, am intrat în discuție iar impresionat fiind a decis să mă ajute.

Circiumaru Cristian este un băiat care nu m-a văzut niciodată dar a empatizat cu proiectul meu astfel încât a folosit varianta PayPal pentru a-mi oferi 21 de euro. Mulțumesc din suflet!

Mulțumesc deasemenea tuturor celor care mă urmăresc!

« 2 of 433 »

Daca găsiți interesant proiectul pe care îl desfășor și doriți să mă sprijiniți, o puteți face accesând butonul donate de mai jos.

error

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *