1 Iulie 2019

Am dat startul turului european pe la ora 10, după o noapte aproape nedormită și nu din cauza emoțiilor ci a ultimelor pregătiri pe care încă trebuia să le mai fac.

Deși de-a lungul a vreo trei ani am cumpărat o parte din cele necesare pentru drum, când a venit momentul să le bag în coburi mi-am dat seama că nu este suficient spațiu.

Ok, și acum ce fac? Trebuie să renunț la bagaje, dar care? În capul meu aveam nevoie de toate. Ha Ha, nici nu vedeam cum treceau orele iar eu încă nu eram pregătit, nu voiam să mai amân plecarea. Ar fi fost a cinci-a oară :)). Toate acestea se întâmplau pe la ora 4 dimineața. Îmi zic în gând să le las deoparte, să încerc să adorm iar imediat ce mă voi trezi poate fiind mai odihnit voi avea mai mult succes.

Doar 2 ore reușesc să închid ochii, parcă au fost 2 minute iar la ora 6 mă apuc de ce am lăsat neterminat.

Între timp vin și părinții să-și ia la revedere, pentru că trebuiau să plece înaintea mea.

Tata foarte emoționat când îi curge o lacrimă pleacă în grabă. Mama ceva mai liniștită mă ia în brațe și îmi urează de bine.

Părinții mei au fost și nu prea de acord cu plecarea mea în acest tur. Tata s-a opus încă de la început dar nu a putut să mă schimbe, iar mama? Mama, a fost de acord dar cu câteva zile înainte să plec a încercat să mă facă să mă răzgândesc. Nu mai era cale de întoarcere.

Într-un an și jumătate am amânat plecare de 4 ori, poate din acest motiv era mama mai calmă, când a văzut cât sunt de hotărât a conștientizat că nu mă va mai avea prin preajmă pentru o lungă perioadă de timp.

Revin la vechea problemă cu bagajele, într-un final după ce bag bagajele, scot bagajele din coburi, îmi fac o idee la ce pot renunța, fac un duș și gata, sunt pregătit.

Se făcuse deja ora 10.

Fiind încrezător că am doar 90 km îi dau drumul ușor la drum.

După primele pedale îmi spun în minte ” Ai reușit Varane, ai plecat, chiar faci asta, de data asta o faci :)”

Prima noapte trebuie să ajung în Tulcea, vorbind deja cu Mark, un băiat din Fililpine care se află în țara noastră pentru lucru.

Cred că am plecat puțin prea încrezător, fiind sigur că știu drumul și că nimic rău nu mi se poate întâmpla.

Corect, știam drumul dar nu am mai luat în calcul oboseala care a venit la pachet cu o deshidratare teribilă, și unde crezi? pe un drum în urcare la vreo 8 km de prima localitate.

Oricât de mult încercam să împing în picioare nu reușeam iar în mintea mea deja se intala panica.

Nu mai aveam apă iar mâncare doar 4 conserve cu ton, atât am reușit să cumpăr :))

“Ce faci Varane? clachezi din prima zi?” Mă gândeam că dacă îmi este atât de greu acum, ce voi face mai târziu?

Am reușit să mă adun puțin, m-am așezat pe iarbă și am început să gândesc.

Cel mai mult mă panica lipsa apei, mă simțeam uscat :))

Singura soluție care mi-a venit a fost să fac semne (cu degetul spre gură) șoferilor pentru a-mi oferi apă. Bine că am arătat degetul potrivit și n-au înțeles altceva.

După ceva minute văd un șofer de tir și îmi spun că este singura soluție, abia trăgea tirul ăla la deal așa că șoferul a reușit să înțeleagă ce vreau. Am înțeles asta după ce îmi face același semn :))

Îmi aruncă din mers un pet de 2 litri, umplut mai mult de jumătate cu apă, o beau pe toată, reușesc între timp să mănânc și două conserve fără pâine pentru că nu aveam, mă pun puțin pe picioare și plec din nou la drum.

În Tulcea ajung pe la ora 21, după vreo 11 ore.

Mă întâlnesc cu Mark la locul lui de muncă, el fiind bucătar, îmi lasă cheile și mă duc spre locuința lui.

A fost o zi grea dar am reușit. Imediat ce am pășit în casă am simțit siguranța și m-am mai liniștit. Am știu că am timp să mă recuperez și să fiu pregătit pentru o nouă zi.

Spre seară pe la 11, vine și Mark, stăm puțin de vorbă și mai apoi mă bag la somn.

Dacă găsiți interesant proiectul pe care îl desfășor și doriți să mă sprijiniți, o puteți face accesând butonul donate de mai jos.

error

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *